Vocația Mariei: răspunsul credinței la Cuvânt
Ce este vocația Mariei?
Prin acest termen, înțelegem actul prin care Dumnezeu o cheamă pe Maria să-și pună viața și persoana *total* la dispoziția iubirii Sale. Acest apel nu implică anularea libertății, voinței și inteligenței Mariei, ci mai degrabă o profundă restructurare a întregii sale vieți.Personalitatea Mariei este autodeterminarea liberă, dar este menținută liber de ea la dispoziția *ágape*-ului trinitar. Lumea umană a Mariei, corpul și sentimentele ei nu sunt anulate sau înlocuite, ci sunt animate din interior pentru a putea proclama și manifesta aderarea sa la voința lui Dumnezeu, o aderare absolută și necondiționată chiar și acolo unde nu este conștientă de ceea ce o așteaptă. “Iată-mă” al Mariei este precedat și animat de lucrarea acelui Spirit care o împuternicește pentru o maternitate unică, dar continuă să fie o expresie a personalității sale libere. “Amin” al Mariei la “da” lui Dumnezeu în Hristos este unic și, în același timp, este un model pentru fiecare discipol și pentru viața Bisericii.Pentru a aprofunda această aliniere a Mariei cu voința lui Dumnezeu, putem porni de la textul Anunțării din Evanghelia după Luca 1,26-38. Nu există nimic în această relatare care să sugereze că ne aflăm în fața unei propuneri simple. Este, de fapt, anunțul unui decret divin care, ca atare, nu poate fi anulat. În pasaje similare, cum ar fi zâmbetul Sarei sau necredința lui Zacarie, necredința interlocutorului nu a anulat promisiunile lui Dumnezeu, ci le-a confirmat, deoarece, așa cum amintește și textul lui Luca, nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu.În plus, întreaga istorie a mântuirii este realizată de Dumnezeu în ciuda necredinței poporului. În acest caz, însă, modelul folosit de evanghelist pentru a descrie comportamentul Mariei este Avraam, cel care a crezut în Dumnezeu.În ceea ce privește pe Avraam, credința se exprimă pentru Maria în termeni existențiali ai celor care își încredințează total și liber viața lui Dumnezeu.Cu privire la *Dei Verbum*,…„Laudabilis est Maria, in cuius conceptione divinus Verbum, sicut in prorae Eve, vita et salus mundi intrit.” (Irineu de Lyon, „Contra haereses”, 3.46.4)În conformitate cu învățăturile Conciliului Vatican II, Dumnezeu, prin revelație, cere o „obediență a credinței” (Rom 16,26; cf. Rom 1,5; 2Cor 10,5-6). Prin credință, omul se oferă pe sine complet și liber lui Dumnezeu, prezentând „Dumnezei Revelatorului o plină ofrandă a inteligenței și voinței” și oferind un consimțământ liber la revelație. Pentru a oferi această aderare a credinței, este necesară ajutorul prealabil și concomitent al harului divin, precum și asistența interioară a Duhului Sfânt, care mișcă și convertește inima, deschide ochii înțelegerii și conferă „toată blândețea în a accepta și a crede adevărul”. Pentru a aprofunda constant înțelegerea revelației, Duhul Sfânt perfecționează credința prin darurile sale.Cu câteva decenii mai târziu, în enciclica „Redemptoris Mater”, Sfântul Ioan Paul al II-lea subliniază că Maria a răspuns cu întregul ei ființare feminin, într-o cooperare perfectă cu harul lui Dumnezeu care previne și ajută, și într-o disponibilitate perfectă pentru acțiunea Sfântului Duh. Credința, de fapt, este o întâlnire cu misterul lui Dumnezeu: Maria este în contact constant, zilnic, cu misterul inefabil al lui Dumnezeu care s-a făcut om.Maria, în „Ecce Ancilla” (Iată Slujitoarea), își construiește „fiat mihi” (fie ca mine să fie). Maria nu doar observă ce se întâmplă, ci își pune voința, consimțământul și atitudinea personală în slujba acestui eveniment. „Fiindcă mie mi se întâmplă” menține acțiunea lui Dumnezeu în centrul atenției și își asumă rolul de companion de drept: lasă ca Dumnezeu să se desfășoare în ea.Faptul că credința mariană fie răspunsul la o comunicare divină care fondează întreaga istorie mântuitoare a omenirii, conferă credinței Mariei rolul de anticipare globală a răspunsului uman liber. Acest aspect va fi dezvoltat de patristică prin paralelul Eva-Maria: așa cum Eva a adus moartea, Maria a adus viața, până la punctul în care Irineu o numește pe Maria:„Laudabilis est Maria, in cuius conceptione divinus Verbum, sicut in prorae Eve, vita et salus mundi intrit.” (Irineu din Lyon, „Contra haereses”, 3.46.4)«Pentru mântuirea Sa, pentru el și pentru tot genul uman».Deși filosofia nu a clarificat încă în totalitate relația dintre libertatea individuală și solidaritatea vieții comunitare, Scripturile învață că toți mor în Adam, dar toți vor fi înviați în Hristos (1 Corinteni 15,22).În contextul aderării depline a Mariei la misterul Verbului făcut carne, rolul ei a fost de a realiza primul și decisiv întâlnire a harului lui Hristos cu umanitatea. De atunci, întâlnirea harului lui Hristos cu umanitatea va avea întotdeauna structura unei sinteze de har și credință, în linia abandonării propriei vieți în mâinile lui Dumnezeu.Harul lui Hristos este acolo unde există «plenitudinea divinității» (Coloseni 2,9). Prin urmare, nu există altă modalitate de a participa la această har decât abandonarea vieții, prin credință, în mâinile lui Dumnezeu, Dumnezeu al lui Isus. Punctul în care această conștientizare este cel mai evident este Magnificatul.Acest cântec celebrează, de fapt, bucuria Mariei, atât prin conștientizarea faptului că Dumnezeu a privit cu ochi buni smerenia Servitoarei Sale și a făcut lucruri mărețe în ea, cât și prin certitudinea că, de acum încolo, toate generațiile o vor numi binecuvântată.Dacă am completa relatarea despre maternitatea Mariei, nu am putea ignora intervențiile lui Simeon, un om drept și temător de Dumnezeu, care aștepta mângâierea Israelului, și ale profetesei Ana: semnificația intervenției lor este de a reafirma încă o dată că Fiul nu este pentru mamă, ci pentru lucrarea pe care Tatăl dorește să o realizeze în beneficiul umanității. În același timp, destinul Mariei este indicat ca o predare misiunii Fiului și momentelor sale unice. Astfel, Maria reprezintă Biserica și umanitatea: deoarece Maria reprezenta toți oamenii, sacrificiul de răscumpărare a fost universal și perfect pentru întreaga umanitate, deoarece îi aparține în totalitate.
Relația dintre Hristos, Maria și umanitate poate fi exprimată prin noțiunea de reprezentare, categorie care, legând misterul Acelui Unu cu mântuirea multora, raportează misterul lui Hristos la funcția Bisericii. În misiunea Sa, Hristos este reprezentantul lui Dumnezeu pentru umanitate și reprezentantul umanității pentru Dumnezeu. În timp ce utilizarea cristologică a noțiunii de reprezentare este relativ răspândită, utilizarea mariologică a acestei categorii este aproape necunoscută. Maria este reprezentanta lui Hristos pentru umanitate și reprezentanta umanității pentru Hristos. Mama Verbului este tip și model a acestei noi umanități care este Biserica și, în acest sens, lucrarea lui Hristos își găsește împlinirea în ea.
Trebuie să avem în vedere că Maria nu are parte la constituirea harului, ci la comunicarea acestuia și că reprezentarea ei în Biserica ne permite să gândim comunicarea harului. Biserica deține plinătatea mijloacelor harului în sensul următor: misterul Bisericii se referă la dialogul de dragoste și de credință pe care Dumnezeu îl are cu Maria, nu la o logică în primul rând instituțională. Dacă, așadar, ne gândim că reprezentarea a dezvoltat tema solidarității sociale, trecând de la dinamica substituțională (în loc de) la o dinamică participativă (în favoarea), atunci este incontestabil că reprezentantul își îndeplinește funcția nu eliberând ceilalți de misiune, ci făcându-i să participe la călătoria sa într-un mod anticipator.
La o plinitate de dragoste care se exprimă în renunțarea la sine în fața Tatălui și în dăruirea de sine fraților, se află calea pe care Isus o parcurge și o trasează pentru toți discipolii săi. Harul său, care depășește limitele vizibile ale Bisericii, se răspândește în inimile tuturor semințelor Verbului și ale valorilor Regatului, făcând posibil ca Biserica să recunoască că> „Dumnezeu nu alege pe oameni după preferință, ci îi primește pe cei care-L tem și practică dreptatea, indiferent de națiunea din care fac parte” (Sfântul Pavel, Romanii 2:11).Dacă există aici un mod de acțiune prin har, acesta este cel prezentat în documentul „Gaudium et Spes” al Conciliului Vatican II.22 Recunoaștem astfel un mod prin care Duhul Sfânt intră în contact, după cum Dumnezeu cunoaște, cu misterul pascal și există în el o relație misterioasă cu Biserica. Nu ar trebui să ne gândim, prin urmare, că există și o capacitate mariană misterioasă de a anticipa misterul lui Hristos și de a comunica harul Său? Acesta este un subiect care așteaptă încă să fie studiat. Ce implică această relație misterioasă cu Biserica și anticiparea mariană? Ce capacitate de credință și de dragoste deschide? Ce capacitate ne oferă pentru a sta în fața lui Hristos (cf. Mt 25, 40.45) ca cei care, în dragoste, L-au recunoscut în frăția umană?
În orice caz, făcând din Maria reprezentanta noii omeniri, nu se eliberează pe nimeni de angajamentul credinței și al carității: doar comuniunea cu credința și caritatea Mariei, la rândul ei, comuniunea cu Hristos, permite ca viața noastră să-și găsească sensul. În Maria, oamenii nu sunt înlocuiți, ci așezați în fața datoriei de a fi. În relația ei cu Hristos, Maria nu doar deschide spațiu pentru Fiu, ci anticipă și răspunsul omenirii la harul Său. Prin urmare, dedicarea ei lui Hristos nu are o valoare doar reprezentativă temporară, ci, ca participantă la evenimentul creștin, ne introduce în evenimentul mântuitor și în plinimea lui. În Maria, se depășește astfel orice finitate a creaturii, în contrast cu infinitatea lui Dumnezeu: dedicarea ei către Fiu implică trasarea unui drum de corespondență deplină cu El. În fața ei, strălucește ca un splendid aspect credința și dragostea care iluminează rolul ei matern, extinzându-și chemarea la întreaga Biserică și omenire.
Pentru a aprofunda reflecția asupra chemării Mariei și răspunsul ei de credință față de Cuvânt, consultați Enciclica Redemptoris Mater a Papei Ioan Paul al II-lea, care luminează fiat al Mariei ca un răspuns exemplar de credință la chemarea divină.
Aprofundați studiile voastre: explorați Mariologia, Teologia mariană, aparițiile mariane și Pós-Graduação în Mariologie.
Masterat în Mariologie
Doriți să vă aprofundați formarea în Mariologie? Aflați despre Masteratul în Mariologie oferit de Locus Mariologicus – o formare academică care îmbină rigoarea teologică, viața spirituală și tradiția vie a Bisericii.Doriți să studiați mariologia în profunzime?
Acest articol își trage conținutul din operele bibliotecii Locus Mariologicus. Specializarea în Mariologie vă conduce la aceleași surse, cu îndrumare academică: Scriptura, Părinții Bisericii și Magisteriul, de la primul dogmă până la problemele contemporane.
Responses