Testimentul Spiritului Adevărului interzice: Maria este un martor al Spiritului.

„Cum însă a venit Paraclitul, Duhul Adevărului, El va mărturisi despre Mine. Și voi veți mărturisi.” (In 15,26-27)

„Când va veni Paraclitul (…) Duhul Adevărului (…) va da mărturie despre Mine. Și voi veți da și voi mărturie” (In 15,26-27). În aceste versete se articulează două mărturii distincte, dar inseparabile: mărturia Duhului și cea a discipolilor. Duhul mărturisește din interior, iluminând mințile și inimile. Discipolii mărturisesc din exterior, prin viața și cuvintele lor. În mariologie, acest dublu mărturie reprezintă nucleul misiunii Mariei în Biserica: ea care a primit Duhul într-un mod unic, este cea mai calificată mărturisitoare a lui Isus și modelul oricărei mărturii creștine.

I. Duhul Adevărului ca mărturisitor al lui Isus

În In 15,26, Paraclitul este prezentat cu un nou titlu: „Duhul Adevărului”. Acest titlu se referă la In 16,13: „Când va veni Duhul Adevărului, vă va călăuzi în toată adevărul”. Duhul nu este o adevăr între altele, ci este însuși Duhul Adevărului, care este Hristos („Eu sunt adevărul”, In 14,6). Duhul mărturisește despre Isus deoarece este „Duhul” lui Hristos, trimis de Tatăl (In 15,26) și suflat de Isus asupra discipolilor în seara de la Cina (In 20,22).

Mărturia Duhului are o dimensiune interioară care distinge creștinismul de alte religii din Cartea Sfântă. Iudaismul și islamul au texte sfinte care „mărturisesc” de Dumnezeu. Creștinismul are, pe lângă texte, Duhul care luminează din interior, care face „a înțelege” ce spun textele, care actualizează revelația în fiecare generație. Această dimensiune pneumatică a mărturiei este ceea ce Tradiția vie adaugă Scripturii: nu o a doua sursă de revelație, ci forța vie care face ca revelația unică a lui Hristos să fie întotdeauna contemporană.

Relația dintre Duh și Scriptură are o dimensiune directă mariologică. Maria a fost primul „vehicul” al Scripturii vii: ea care „a păstrat și a meditat” cuvintele Fiului a păstrat și „Scriptura vie”, care este Isus. Meditația ei nu era asupra unor texte moarte, ci asupra Cuvântului viu pe care îl născuse și pe care îl cunoștea ca mamă cunoaște pe fiul ei. Duhul care „mărturisește” despre Isus acționează prin această memorie vie a Mariei, pe care Biserica o păstrează în tradiția mariană.

Tradiția patristică a recunoscut în „Doamna” din Apocalipsa (Ap 12) o figură a mărturiei Mariei despre Hristos: femeia care naște Fiul care „va domni peste toate națiunile” este urmărită de dragon, dar „cele două aripi ale marii păsări” o protejează. Această figură, Maria-Biserica care mărturisește și este urmărită, anticipează întreaga istorie a martiriului creștin: mărturisiți despre Hristos înseamnă a vă pune în ținta persecuției dragonului, dar cu protecția Duhului care „mărturisește” împreună cu voi.

II. Maria, Corascumparatoare și Mijlocitoare a tuturor harurilor

“Voi dați și voi mărturisiți”: Maria, prima mărturisitoareIoan 15,27: “Voi dați și voi mărturisiți, deoarece sunteți cu Mine de la început.” Mărturia discipolilor își găsește fundamentul în prezența lor continuă cu Isus “de la început”. Cine a stat cu Isus, cine a trăit cu El, cine L-a cunoscut din aproape, are o mărturie cea mai credibilă. Și nici un om nu a stat cu Isus “de la început” mai mult decât Maria: ea care L-a conceput, care L-a născut, care a conviețuit cu El treizeci de ani, este cea mai calificată “mărturisitoare de la început”.Tradiția a recunoscut această funcție a Mariei ca “mărturisitoare privilegiată” în raport cu relatările din copilărie din Evanghelia lui Luca. “Maria păstra toate aceste lucruri și le medita în inima ei” (Luca 2,19.51), această notă redacțională a lui Luca indică Maria ca sursă a relatărilor din capitolele 1-2. Numai ea ar fi putut să-i comunice lui Luca ce s-a întâmplat la “Anunțarea” din Nazaret și la “Vizitarea” din Betleem, prezentate în capitolele menționate. Maria este “mărturisitoarea oculară” a primelor capitole ale Evangheliei.Această funcție a Mariei ca “mărturisitoare” are o dimensiune permanentă din punct de vedere ecleziologic. Biserica care mărturisește pe Hristos își bazează mărturia, în cele din urmă, pe o succesiune de mărturii care începe cu Maria și cu apostolii și ajunge până în zilele noastre. “Mărturia” nu este doar relatarea unor fapte istorice, ci transmiterea vie a unei experiențe de credință pe care fiecare generație o primește și o transmite. Maria se află la începutul acestei succesiuni: ea este “mărturisitoarea martorilor”, a cărei experiență servește ca fundament pentru toate celelalte.Mariologia contemporană a redescoperit această dimensiune “mărturisitoare” a Mariei cu o fertilitate crescândă. Opera lui Hans Urs von Balthasar, în special dialogul cu Adrienne von Speyr, a explorat figura Mariei ca “misiune” care este mărturisire pură: nu o mărturie care caută propria glorie, ci una care indică mereu Fiul, care se face transparent Fiului, care dispare pe măsură ce Fiul apare. Această mărturie “transparentă” a Mariei este modelul oricărei mărturii creștine autentice.III. “Trimisă de Tatăl”: originea trinitară a mărturieiIoan 15,26: “Paraclitul pe care îl voi trimite de la Tatăl, Duhul Adevărului, care vine de la Tatăl.” Duhul care “mărturisește” are o origine trinitară precisă: este trimis de Fiul, vine de la Tatăl.Această formulă, care stă la baza controversei dintre Orient și Occident privind filioque, indică o adevăr fundamental: mărturia pe care Duhul o dă despre Isus nu este arbitrară sau autonomă, ci își are rădăcinile în viața intratrinitară. Duhul mărturisește despre Isus deoarece El este Duhul lui Isus, legătura de dragoste între Tatăl și Fiul.Dimensiunea trinitară a mărturiei are implicații mariologice. Maria, care a primit Duhul trimis de Fiu și care „procedează de la Tatăl”, participă la această origine trinitară a mărturiei. Mărturia ei despre Isus nu este doar cea a unui martor ocular, ci a cuiva care a fost format, iluminat și echipat de Duhul pentru această funcție. „Fiatul” ei la Anunțarea Domnului a marcat începutul unei mărturii pe care Duhul o susține și o călăuzește pe parcursul întregii istorii.Mariologia pneumatologică, care pune relația Mariei cu Duhul Sfânt în centrul înțelegerii identității ei, găsește aici unul dintre textele sale fundamentale. Maria nu este doar „mama Fiului”, ci „soția Duhului”, care a primit Duhul mai plin decât orice alt ființă umană și, prin urmare, poate mărturisi despre Hristos cu autoritatea Duhului care locuiește în ea. Mărturia ei, în esență, este mărturia Duhului prin ea.Sfântul Maximilian Kolbe, care a dezvoltat mai profund relația Mariei cu Duhul Sfânt în mariologia secolului al XX-lea, insista că misiunea Mariei în Biserica este misiunea Duhului: ea, care este instrumentul cel mai perfect al Duhului, care s-a lăsat mișcat de Duh mai complet decât orice altă ființă umană, „mărturisește” despre Hristos cu Duhul și prin Duh. Această înțelegere pneumatologică a Mariei depășește impasurile unei mariologii excesiv de cristologice sau devotionale.IV. Penticostul ca echipare completă pentru mărturieAct 1,8: „Veți primi putere prin Duhul Sfânt care va veni asupra voastră, și veți fi mărtorii ale lui Hristos”. Această promisiune a lui Isus înainte de Înălțare este pregătirea pentru Penticost: Duhul care „mărturisește” despre Isus (In 15,26) echipează ucenicii să „mărturisească” (In 15,27). Maria era prezentă atunci când această echipare a avut loc: Act 1,14 o plasează explicit în Templu, rugându-se cu apostolii, așteptând Duhul promis.Prezența Mariei la Penticost nu este un detaliu biografic irelevant, ci are o semnificație teologică. Ea care a primit Duhul la Anunțarea Domnului („Duhul Sfânt va veni peste tine”, Lc 1,35) este prezentă când Duhul „vine” asupra întregii comunități apostolice. Prezența ei este în același timp un semn al continuității (același Duh care a locuit în ea de la început locuiește acum în întreaga Biserică) și un model de primire (comunitatea care se roagă cu Maria este în cea mai perfectă dispoziție pentru a primi Duhul).Darul limbilor la Penticost, capacitatea de a „mărturisi” despre Isus în toate limbile, are o dimensiune mariană pe care tradiția rar a explorat-o: toate limbile în care Evanghelia a fost predicat după Penticost derivă din prima limbă a Evangheliei, care este „fiatul” Mariei. Prima „cuvântare” a Noului Testament este răspunsul Mariei la înger. Toate celelalte cuvinte ale Evangheliei, inclusiv limbile de la Penticost, sunt ecoul și dezvoltarea acelui prim „da”.Misiunea Bisericii ca „mărturie” a lui Hristos în lume are în Maria modelul și intercesoarea ei. Fiecare misionar care pleacă, fiecare leagăn care mărturisește în mediul de muncă, fiecare creștin care „dă mărturie” (1Pt 3,15) participă la mărturia dublă de care vorbește Isus în In 15,26-27: mărturia Duhului și mărturia umană. Și Maria, care a fost prima care a dat această mărturie dublă, cea a Duhului în ea și a ei însăși în „fiat” și în „Magnificat”, este intercesoarea pentru toți cei care continuă această mărturie în istorie.Maria, martora cea mai calificată „dintru început”, echipează Biserica pentru martoriul dublu cerut de Jo 15,26-27: cel al Spiritului care locuiește și cel al vieții care propovăduiește.

Referințe

• Ioan Paul al II-lea, Redemptoris Mater, nr. 26-27 (1987).
• Conciliul Vatican II, Dei Verbum, nr. 8-10 (1965).
• H. U. von Balthasar, Pneuma și Instituție (1974).
• M. Kolbe, Scrieri ale lui Maximilian Kolbe, vol. II.
• R. Laurentin, Sfântul Duh și Maria (1975).