Un administrator fidel este un mister ascuns de-a lungul secolelor

Cine, oare, este cel credincios și înțelept, pe care Domnul l-a numit să aibă grijă de familia Sa? (Luca 12,42)> Liturgia din ziua de miercuri a celei de-a 29-a săptămână a Timpului Comun pune față în față două meditații asupra aceluiași cuvânt. Pavel, captiv pentru Evanghelie, contemplă „dispensarea harului lui Dumnezeu” (Ef 3,2-12) care i-a fost încredințată. Luca, în cadrul catehizării despre veghere, prezintă un „administrator fidel” pe care Domnul îl pune la conducerea casei (Lc 12,39-48). Psalmul, extras din Is 12, cântă bucuria celui care bea din izvorul mântuirii. Între revelarea unui mister ascuns din veacuri și cerința de fidelitate până la ora neașteptată, se desfășoară o singură economie, și aceasta este economia pe care Biserica o contemplă astăzi.

I. Dispensarea harului și misterul revelat

Pavel nu vorbește despre o idee proprie, ci despre un secret primit. Apostolul prezintă faptul că i s-a dat o „dispensare”, o administrare, pentru destinatari, „harul lui Dumnezeu dat mie în voi” (Ef 3,2), iar cel care administrează este „tainul” (sacramentul), „misterul” (mystérion) cunoscut „după revelație”. Conținutul acestui mister este precis și șocant pentru mentalitatea veche: păgânii sunt „co-moștenitori, membri ai aceluiași trup și participanți la aceeași promisiune” (Rom 8,17) în Hristos Isus prin Evanghelie. Nu este vorba de o admitere târzie și marginală, ci de un proiect etern care acum se descoperă. Pavel se consideră „cel mai mic dintre toți sfinții” (2 Cor 12,7), și totuși este însărcinat să anunțe neamurilor „bogățiile necuprinse ale lui Hristos” (Ef 3,8). Umilința slujitorului este măsura măreției darului.

Ce era ascuns devine manifest prin Biserica. Misterul era „ascuns din veacuri în Dumnezeu” (Ef 3,9) și revelarea sa are loc nu doar în rândul oamenilor, ci și al inteligențelor cerești, „ca să fie cunoscute prin Biserica înțelepciunile multiforme ale lui Dumnezeu celor puse în conducere și celor puternice în ceruri” (Ef 3,10). Biserica nu este un accesoriu al planului, ci scena unde se citește înțelepciunea de nenumărate feluri. Slujitorul nu inventează nimic, el dispune doar ceea ce a primit. Și termenul acestei dispensări este accesul cu încredere la Tatăl, „într-o libertate și cu încredere prin credința lui” (Ef 3,12). Tezaurul este distribuit ca toți să poată intra. În primul rând, imaginea stăpânului casei care, știind ora hoțului, vigilă necontenit și nu va permite ca casa sa să fie furată, se aplică direct: Când nu credeți că Fiul Omului va veni, El va veni în acea oră. Întrebarea lui Petru, Ne spui această parabolă doar nouă sau tuturor?, nu primește un răspuns simplu. Domnul răspunde cu o altă imagine, cea a unui dispensator credincios și înțelept pus în sarcina familiei pentru a le da fiecăruia măsura de grâu la momentul potrivit. Vigilia creștină nu este a privi neclintit spre cer, ci a distribui hrana la momentul potrivit.

Contrastul care urmează este implacabil. Fericit este servitorul pe care stăpânul, la întoarcere, îl găsește acționând astfel, Fericit acel servitor, pentru că i se va încredința totul. Dar dacă servitorul spune în inima sa Stăpânul meu întârzie, și începe să bată servitorii și să se bea, stăpânul va veni în ziua pe care nu o așteaptă și în ora pe care nu o cunoaște și îl va pune cu necredincioșii. Gradarea finală fixează principiul de dreptate. Servitorul care a cunoscut voia și nu a împlinit-o va fi bătut aspru, cel care nu a cunoscut-o va fi bătut puțin. Și sentința care rezumă totul, Căci oricui i s-a dat mult, de la el se va cere și mai mult. Măsură judecății este măsura darului primit.

III. O singură economie, de la mister la vigilență

Cele două lecturi nu se suprapun, ci se comunică prin aceeași rădăcină. Pavel este dispensator al misterului, servitorul din Evanghelia după Luca este dispensator al casei, iar cuvântul grec subiacent face din orice ministru, așa cum exprimă 1 Corinteni 4,1, un dispensator al misterelor lui Dumnezeu. Harul nu este o proprietate, ci un depozit. Cel care primește harul îl primește pentru a-l împărți, și de aceea imensa bogăție a lui Hristos și măsura de grâu la momentul potrivit sunt aceeași economie privită din două unghiuri, cel al misterului care se anunță și cel al vigilenței care se practică. Păstrarea darului este dispensarea lui, iar dispensarea lui este vigilența.

Între revelație și Parusie: Timpul Bisericii

În perioada dintre revelație și Parusie, criteriul nu este așteptarea goală, ci fidelitatea harnică, nu posesia liniștită, ci distribuția atentă. Salmul stabilește tonul emoțional al acestei fidelități, Ecce Deus salvator meus, fiducialiter agam, et non timebo (Iată Dumnezeu, Mântuitorul meu, voi acționa cu încredere și nu voi avea teamă), deoarece aceeași incredere pe care Pavel o afirmă ca fiind obținută prin credință, eliberează servul de orice teamă servilă. Cine știe de la cine a primit, știe cui să dea seama, și lucrează fără teamă și lene. Ora neașteptată nu mai este o amenințare pentru cei care administrează bine, ci devine o promisiune.

IV. Maria, administratoarea fidelă a misterului

Maria este prima administratoare fidelă și prudentă a misterului ascuns de-a lungul secolelor. Ea a primit mult, fiind gratia plena (plina de har), kecharitōménē, și i s-a cerut mult, deoarece i s-a încredințat nu doar o porție de grâu, ci Pâinea vie descărcată din cer. Ce Pavel numește sacramentum absconditum a sæculis (misterul ascuns de veacuri), a luat carne în sânul ei, făcând astfel Fecioara locul în care intenția eternă a lui Dumnezeu s-a manifestat lumii. Ea nu a anunțat misterul cu cuvintele în primul rând, ci cu trupul, oferindu-i Verbul umanitate, prin care înțelepciunea multiformă a lui Dumnezeu a devenit inteligibilă atât oamenilor, cât și îngerilor.

Vigilența ei este modelul pentru orice fidelitate a casei. Maria este servitoarea care conservabat omnia verba hæc, conferens in corde suo (păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei), conform Luca 2,19, și este femeia cu lumânarea aprinsă care așteaptă pe Domnul fără ca inima ei să se încarce. La Cană, ea oferă hrană la momentul potrivit, spunând quodcumque dixerit vobis, facite (faceți tot ce vă va spune), și în acest gest anticipă întreaga mediere maternă care distribuie Bisericii bogățiile nesfârșite ale Fiului. Cui i s-a dat plinătatea, i s-a cerut și donarea totală. Conciliul Vatican II, în Lumen gentium, o numește cooperatoare a mântuirii prin ascultare, iar tradiția o veneră ca dispensatrix a harurilor pe care le administrează fără a le reține. Contemplând-o, învățăm veghea care nu se teme de oră, deoarece ea a predat totul Domnului care va veni.